Textele de pe acest site sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor și pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului sau fără acord explicit, dar cu indicarea sursei. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pedepsește conform Codului Penal.
Stimați vizitatori
Vă rog să păstrați decența în exprimare atunci când postați un comentariu pe site. Orice comentariu care nu întrunește această condiție esențială va fi șters automat, iar IP-ul dvs. va fi blocat. Vă mulțumesc.
Publicația nostră începea, la sfârșitul anului trecut, o amplă anchetă intitulată "19 ani de tranziție spre reîntoarcerea la comunism" În perioada ce urma, ne propuneam ca pe baza arhivei noastre să porim o mare și episodică analiză a tot ceea ce a reprezentat clasa politica din ultimul timp (ultimii ani), să scriem cu declarații concrete cum s-au insultat ani de-a rândul cei din întreaga clasă politică și cum au reușit, în definitiv să bată palma. Ce i-a unit? Interesele de grup, clientelare din domeniul economic. Cât am reușit și cât nu să descriu aceste lucruri, puteți vedea în rubrica de "Anchetă" SPUNEAM CĂ VOI PUBLICA TOT CEEA CE ȘTIU ȘI M-AM ABȚINUT SĂ SCRIU PÂNĂ ATUNCI. AȘA AM ȘI FĂCUT, NEABĂTUTĂ! Spunem că voi fi foarte dură de această dată și am fost. Mai spuneam că nu știu când se va încheia acest foileton. Poate chiar înainte de alegerile prezidențiale, când, în sfârșit, vom putea spune că există libertate. De dictatură ne-am săturat. Nu știu dacă există sau nu această libertate, însă foiletonul va continua. Cine știe, poate că dictatura mafiei din România se va sfârși odată și odată! Eu încă mai sper!
duminică, 17 ianuarie 2010 @ 15:03 EET
Scris de: admin
Vizualizari 70
Candidatul PNL în alegerile parlamentare parțiale din Colegiul 1, din București, va fi sancționat contravențional pentru continuarea campaniei electorale după încheierea oficială a acesteia, a decis Biroul Electoral, care a analizat o reclamație a PDL în acest sens.
Sesizarea PDL se referea la faptul că, prin declarații de presă, Stroe a continuat campania electorală.
"S-a apreciat că, într-adevăr, a avut loc continuarea campaniei electorale după încheierea legală a acesteia, drept pentru care s-a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale, urmând să îi fie comunicat procesul verbal de sancționare", a explicat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripție al Municipiului București, Iulian Ivan.
Întrebat despre cuantumul amenzii contravenționale pe care o va primi candidatul liberal, purtătorul de cuvât a arătat că acesta va fi stabilit în funcție de "gravitatea" faptelor acestuia.
vineri, 15 ianuarie 2010 @ 10:43 EET
Scris de: admin
Vizualizari 66
Cu privire la declarațiile domnului Andrei Chiliman, echipa de campanie a lui Honorius Prigoană face următoarele precizări:
Candidatul Radu Stroe, cel pentru care domnul Chiliman face campanie din banii contribuabililor, are drept contracandidat pe domnul Honorius Prigoană și nu familia Prigoană. Ponegrirea familiei contracandidatului face parte, probabil, din "revoluția bunului simț. "Acțiunile în vederea fraudării alegerilor din Colegiul 1" nu aparțin PD-L Sector 1 sau candidatului Honorius Prigoană, motiv pentru care rugăm pe domnul Chiliman să informeze de urgență organele statului pentru a lua măsurile ce se impun. Solicităm ca toate constatările sa fie făcute public.
Astăzi, 14 ianuarie, voluntarii participanți la campanie s-au implicat într-o acțiune de mailing sub atentă supraveghere a Poliției Comunitare Sector 1. Voluntarii au fost legitimați iar materialele distribuite verificate de trupele speciale ale Poliției Comunitare. La această acțiune nu au existat probleme, sau evenimente.
miercuri, 13 ianuarie 2010 @ 11:54 EET
Scris de: admin
Vizualizari 221
Candidatul PD-L in colegiul 1 Camera Deputatilor din Bucuresti, Honorius Prigoana, a dat publicitatii un film despre care spune ca ar dovedi ca Radu Stroe, contracandidatul sau, si-a facut campanie in scoala si a oferit ca mita electorala ghiozdane si rechizite scolare.
In filmul prezentat, miercuri, de Prigoana jr. intr-o conferinta de presa pot fi zariti Radu Stroe, primarul sectorului 1 Andrei Chiliman, precum si cateva persoane care poarta uniforme ale politiei comunitare, filmarea fiind facuta in Scoala generala nr. 13. Cei doi vorbesc cu parintii prezenti, in timp ce copiilor le sunt inmanate ghiozdane de culoare roz.
Prigoana sustine ca evenimentul a avut loc pe 5 ianuarie, ora 17.00 si ca ar fi primit caseta de la un liberal.
Candidatul PD-L il acuza, de asemenea, pe primarul Sectorului 1 ca ar fi subordonat institutiile statului. "PNL a vazut altfel revolutia bunului simt. A subordonat institutiile statului, mai exact politia comunitara pe care Chiliman a folosit-o sa puna presiune asupra campaniei mele", a declarat Prigoana. El i-a cerut presedintelui PNL, Crin Antonescu un punct de vedere public asupra acestei situatii.
duminică, 10 ianuarie 2010 @ 14:43 EET
Scris de: admin
Vizualizari 83
Candidatul PDL pentru locul de deputat din Colegiul 1 din Capitală și-a serbat, duminică, ziua de naștere, la sediul său de campanie din Sectorul 1, unde mai mulți colegi din Organizația de Tineret a partidului, printre care și Elena Băsescu, au organizat o mică petrecere.
Honorius Prigoană a declarat, pentru MEDIAFAX, că și-a petrecut ziua făcând campanie în colegiu, în cursul dimineții, după care a mers la sediul de campanie, unde a descoperit că membrii echipei sale de campanie și prietenii din Organizația de Tineret au organizat o mică petrecere, cu tort și șampanie.
La întâlnire a fost prezentă și fiica cea mică a președintelui, Elena Băsescu, europarlamentar, care i-a urat să câștige scrutinul din 17 ianuarie și l-a asigurat de sprijinul său.
Honorius Prigoană, candidatul PDL pentru alegerile parțiale care vor avea loc în 17 ianuarie în Colegiul 1 București pentru Camera Deputaților, a împlinit duminică 23 de ani.
Conform Constituției, candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani pentru a fi aleși în Camera Deputaților.
luni, 04 ianuarie 2010 @ 13:17 EET
Scris de: admin
Vizualizari 184
Sub sloganul "Punct și de la capăt", astăzi, la sediul PD-L, Honorius Prigoană și-a lansat candidatura în colegiul 1, din sectorul 1 al Capitalei. La eveniment au fost prezenți premierul Emil Boc, în calitatea sa de președinte al partidului și președintele organizației PD-L Sector 1, Răzvan Murgeanu. "Decizia desemnării domnului Honorius Adrian Prigoană pentru a candida în fața bucureștenilor în Colegiul 1 din sectorul 1 a fost o decizie de echipă a Partidului Democrat Liberal. Această decizie are la bază, printre altele, calitățile pe care sunt convins că dl. Honorius Adrian Priogoană le are și care vor sta la baza activității sale din circumscripție in urma victoriei pe care o va avea în această lună în Colegiul numărul 1. E vorba despre un tânăr care are studii de specialitate în domeniul economic și aș face aici referire la diploma de absolvire în Administrarea Afacerilor la Harold Washington College Chicago, din Statele Unite. În al doilea rând, are experiența managerială și de afaceri în România, fiind asociat la un numar important de firme din țară, ceea ce demonstrează că la o vârstă extrem de fragedă cunoaște mecanismul afacerilor, iar în aceste calități, în primul rând acelea de a ști să atragă resurse financiare pentru comunitatea pe care o reprezintă, combinată cu energia și dinamismul tinereții, sunt convins că va fi alegerea potrivită pentru locuitorii Bucureștiului din sectorul 1, din Colegiul numărul 1 pentru a avea un tânăr care să-i reprezinte în Parlamentul României.
sâmbătă, 05 decembrie 2009 @ 14:36 EET
Scris de: admin
Vizualizari 112
Ce-a căutat Geoană la Moscova - s-a dat de gol!
O altă minciună vehicultă de Mircea Geoană, crezând că așa se câștigă alegerile, mințind, la ordinul clar al stategiei lui Vântu a fost și cea legată de politica externă, cum că prestigiul țării noastre ar fi fost afectat în plan extern. Nici pomeneală de așa ceva, iar ceea ce se dorește a ni se insufla, cum că România este în acest moment izolată pe plan internațional este o MINCIUNĂ. Sigur, dacă suntem izolați de Moscova, nu consider să fie nicio problemă pentru noi, românii, ci dimpotrivă, nu putem decât să ne bucurăm că este așa. A mai invocat Micrea Geoană, în cadrul aceleiași dezbateri inclusiv faptul că nu a existat o colaborare corectă între el și fostul prim ministru Tăriceanu. Corect, așa este, numai că argumentul rostit din gura lui Mircea Geoană cade din start. De ce? Din simplu motiv că dacă ar fi realizat asta în timpul guvernării Tăriceanu și nu acum, în campania electorală pentru prezidențiale, în mod cert nu ar mai fi ajuns la guvernare alături de PD-L. Numai că setea de putere era mult mai mare decât această observație, astfel încât a ieșit dezastrul de guvernare care a ieșit în acest an! Ca să nu mai invoc acum și alte aspecte de aceeași natură. Pentru că nu are niciun rost.
sâmbătă, 05 decembrie 2009 @ 10:38 EET
Scris de: admin
Vizualizari 86
S-a văzut, pe de altă parte, că Mircea Geoană este dezinformat sau nepreocupat mai degrabă să se informeze. Pentru că altfel nu putea veni cu aberația faptului că niciodată Traian Băsescu nu a vorbit despre locurile de muncă în această campanie. Nu de alta, dar a fost o temă deosebit de frecventă a candidatului Traian Băsescu și chiar am apreciat ideile sale în materie de creare a locurilor de muncă în mediul rural. Și atunci nu poate fi decât o evidentă scăpare de neatenție din partea celor care i-au dat lui Geoană ideea năstrușnică să se lege de această chestiune, nu de alta, dar oamenii care l-au auzit pe Traian Băsescu oare ce-or fi zis? Că minte și că încearcă să manipuleze, nu-i așa? Nu, din păcate pentru el, Mircea Geoană de această dată, chiar nu mințea: era sincer: nu a avut nici cel mai mic habar despre programul electoral al lui Traian Băsescu. Păi, din moment ce tu nu ai nici cea mai mică idee despre o anumită chestiune, e cum nu se poate mai logic și mai firesc nici să nu o poți combate. Ce să combați din moment ce nu cunoști despre ce anume este vorba? Cu lucruri vagi și inexacte, așa cum și-a construit întreaga carieră Mircea Geoană nu se poate face nimic. Vădește o superficialitate crasă. Știa că bătălia este una extrem de dură. Păi, în aceste condiții, iertați-mă, dar mi-aș fi pus un om în staff-ul de campanie care să nu facă toată ziua cât e de lungă altceva decât să urmărească tot ce face și tot ceea ce spune Traian Băsescu în această campanie, pentru a vedea cum îl poate ataca pe acest segment, nu așa haotic și aiurea. Pentru că s-a legat de o chestiune arhiabordată de Traian Băsescu.
sâmbătă, 05 decembrie 2009 @ 10:05 EET
Scris de: admin
Vizualizari 90
Aș mai face câteva spicuiri deosebit de interesante de la dezbaterea de alaltăriei. Acuzat tot timpul că provoacă scandal, răspunsul lui Traian Băsescu în această chestiune chiar mi-a plăcut enorm. I-a amintit de momentul Timișoara, în care este cum nu se poate mai clar că s-a înfipt un cuțit în rană, pentru că nu i-a pus nimeni să se ducă acolo taman de Ziua Națională și să semneze pactul cu diavolul, taman de acolo și taman ei, Crin Antonescu și Mircea Geoană. Sigur, nu puteau decât să iasă pe ușa din dos a rușinii, în huiduielile oamenilor, iar mai apoi, cu infinit tupeu, Mircea Geoană a mai început să și vorbească despre Revoluție. Sigur, timorat de dezvăluirea cu Vântu, nu și-a mai putut duce la bun sfârșit planul de dezbatere pe care îl concepuse alături de Vântu, dar asta nu înseamnă că strategia sa a fost cum nu se poate mai vizibil machiavelică. Numai cu problematica aceasta cu Revoluția și se poate vedea cum nu se poate mai tare acest lucru. Nesimțiți! Oare ce și-ar fi imaginat? Ca oamenii Timișoarei să-l primească pe Iliescu cu flori și cu aplauze? Extraordinar, zău, iar Ciuhandu e un trădător nenorocit, în opinia mea, pentru că nu a ținut cont de mandatul pe care i l-au încredințat alegătorii săi. Oare de ce-or fi votat PNȚCD acolo? Pentru că-l doreau pe Iliescu nu-i așa? Dar câtă prostie îți trebuie să nu realizezi o chestiune ca aceasta cum nu se poate mai simplă???
sâmbătă, 05 decembrie 2009 @ 05:13 EET
Scris de: admin
Vizualizari 91
"România are nevoie de un guvern de dreapta. PSD-ul nu poate să mai conducă destinele țării. Avem nevoie de o alianță puternică, de dreapta, PD-L / PNL, pe structura căreia să putem face ca reformele să fie aplicate", a declarat președintele Traian Băsescu la mitingul din Piața Revoluției.
Peste 10.000 de simpatizanți au dorit să fie alături de favoritul lor la acest ultim miting electoral. Pe scenă, alături de Traian Băsescu au urcat, aproape fără excepție, toți liderii marcanți ai PD-L.
Cele mai importante teme din discursul președintelui Traian Băsescu:
În construcția României moderne nu este suficientă doar reforma statului, reforma statului va aduce resurse majore, dar esențial este să stabilim câteva priorități.
Cea mai mare prioritate pe care o are națiunea română este modernizarea sistemului de educație. Nu există un alt motor al dezvoltării unei națiuni decât educația.
O altă prioritate majoră pe care o avem este legată de cei care trăiesc în mediu rural. Este nevoie de un efort de solidaritate cu oamenii din mediul rural.
Muncă la domiciliu. Nu, nu e șarlatanie ca în alte părți!!! Nu trebuie să plătiți nimic, nu e "minunat", "grozav" și nemaipomenit nimic. Nimeni nu vă cere niciun leu. Nimeni nu vă pune să cumpărați niciun pachet costisitor. Nimeni nu vă promite marea cu sarea! Nu, nu veți deveni miliardar în dolari peste noapte! Nu veți avea bani suficienți nici să cumpărați vreo companie de stat sau să depășiți în sumă netă deficitul bugetar al României! Nu e nici joc piramidal, de noroc, nu e nici SAFI, nu stă în spatele afacerii nici Sorin Ovidiu Vântu! Însă nimeni nu vă păcălește de această data. Nu vă trebuie decât un calculator cu o conexiune la internet și să cunoașteți limba engleză (nivel mediu). Dați click pe ferestrele de mai jos, înregistrați-vă și veți continua să dați click-uri. Click-uri pentru care veți fi plătit, evident! Dacă aveți nelămăruiri, mă puteți întreba oricând postând un mesaj. Încă mai am și eu nelămuriri. Învățăm împreună! Dar probabil că v-ați săturat să vi se prezinte tot soiul de lucruri "minunate" și, când colo, doar să vi se ceară bani. Tot dvs. să vi se ceară bani! Rețineți: aici nimic nu este nici minunat, nici extraordinar, nici nemaipomenit! Dar, dacă stați acasă și vă plictisiți, nu vă mai uitați la telenovele! Nici la mutra lui Crin Antonescu, prezent zilnic pe micile ecrane, cu aerele sale de vedetă ratată! Este exact munca de care aveți nevoie!
Ce părere aveți despre site-urile de PTC-uri? Aștept inclusiv orice sugestii și comentarii. 4 votes | 0 comentarii
Ce vă deranjează cel mai mult la cei trei prezidențiabili?115 votes | 3 comentarii
Credeți că este nevoie de un altfel de președinte decât Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu?167 votes | 2 comentarii
Credeți că există suficient circ în politica românească, astfel încât să se pună capăt acestui mod de a conduce o țară sau de a reprezenta opoziția unei țări?80 votes | 1 comentarii
What is the best new feature of Geeklog?13 votes | 2 comentarii