Lui Mircea Micu,

În fiecare după-amiază plouă
Și lacrimile unei ploi întregi nu sunt de ajuns
Să scalde în lumini de vrajă și de rouă
Frumosu-ți chip pentru vecie apus

În fiecare după-amiază e furtună
Ca un regret uitat prin colț de veșnicie
Prea multe amintiri pe ceruri se adună
Și a rămas icoana de foc de-a pururi vie.

În fiecare după-amiază n-ajung atâtea lacrimi
Vărsate și de norii care s-au prins să ude
Apusul negru care se pierde printre patimi
Doliul ce se propagă spre ale tale unde

Ce rece e acum zarea, ce crudă despărțirea!
Tu mergi sus, mai departe, aici e doar furtună
Și de când urci în pace, rămâne doar privirea
Norilor ce jalnic fulgeră și tună!

Mirela Predan

iulie 2010

Aici îți scriu ce vreau
înfășurată
în flamura libertății unei poezii
ia această poezie ca pe un cadou
îți scriu că atunci când lacrima s-a despărțit de cuvinte
când durerea fizică mi-a dispărut și mintea mi-a revenit
te-am iubit

te mai iubesc și acum
mai mult decât niciodată
așa cum toate cuvintele de pe forumuri pot explica
economic,
strategic,
politic,
individual
cât de mult însemni tu pentru mine

În caz că mă citești accidental,
să nu te superi
eu te iubesc
ca pe o anchetă bine realizată și umplută cu vorbe
în spatele căreia se ascunde acest sentiment steril, stingher de iubire
te iubesc
ca pe un articol care inundă privirea-ți caldă
și te face să zâmbești
te iubesc
ca pe o idee economică

eu sunt adevărata poetă!
ce, nu mă crezi?
o poetă care s-a strecurat până în inima ta, până în mintea ta
trecând prin mii și mii de lanțuri ferecate
intrând în locuri nebântuite decât de tine, nebănuite decât de tine
nu te speria de mine
eu te iubesc

știu,
ți se pare ciudat, ți se pare anapoda
dar are logică, nu-i așa?
cu trupu-mi învelit doar în flamura libertății unei poezii
să te iubesc pe tine...

Mirela Predan

iulie 2010

în umbra degetelor
mă ascund
așa cum nimeni nu a făcut-o vreodată
și dincoace de degete
e numai platitudine
lucruri de nimic, din care nu poate ieși nimic
drame umane, particulare, într-un univers atât de mare
ce încarcă memoria până când hard-ul creierului e plin
și nu mai poate salva și altceva
de ce l-ar interesa să caute, să vadă?
și când descoperă în sfârșit constată ce?
ce se ascunde după degete...
ce alții folosesc în mod ostentativ și la vedere
dar, în ocultul tău imperiu
eu sunt singura lumină ce se vede,
însă nimeni nu cunoaște asta
și mie îmi place
dincolo de degete găsesc
alte lucruri, o altă logică prea puțin înțeleasă de muritori
în care am îndrăznit să pătrund
și să caut
altceva decât livresc
să mă uit cu ochi curioși
la o mulțime de foldere ce ascund
fiecare câte o chestiune
normală,
anormală
uneori e firesc ca și cum ai spune că este firesc să cumperi ieftin și să vinzi scump
și totuși
ceea ce mie uneori mi se pare firesc
adeseori îmi dă fiori plăcuți
dar dacă nu ar fi ceea ce știu eu că este
cred că ar fi fost mult mai bine
dar oare existau soluții?
nu știu
intuitiv
în umbra degetelor groase
mă ascund chiar eu
și uneori rămâi uimit cum de-am ajuns acolo
ce-am căutat
ce-am cercetat și ce-am visat azi-noapte
și în umbra degetelor mele, eu te văd, să știi
nu, nu mă întreb ce cauți
mi se pare firesc
dincolo
domnește platitudinea unor oameni normali cărora li se întâmplă lucruri ciudate
numai eu știu să fiu un om ciudat
care să facă numai lucruri normale
ca o ironie a sorții
eu mă ascund după degetele tale
și scot la lumină tot ce se întâmplă dincolo de ele
tu te ascunzi
după degetele mele și crezi că nu te văd
și ție îți place să mă vezi
și mie îmi place să te văd
dar între noi doi nu e nicio legătură!
deși sunt ani și ani de când ne cunoaștem
și încă mă mai adulmeci să vezi ce caut eu
cu nasul prin treburile tale
și ce vreau
în timp ce eu am renunțat de mult timp
să mă mai întreb cine
și nu vreau nimic
dar pot să spun doar atât: că îmi place!
ca tu să ascunzi
iar eu să fiu un soi de oglindă a intereselor tale
și cu cât e mai opac față de restul lumii ceea ce găsesc
cu atât îmi place mai mult
să depozitez în mine și să apăr
lucrurile tale doar de mine înțelese
sigur
ești victorios
dar dacă nu erau atâtea lucruri
ascunse după degete
în timp ce alții se agitau la lumina zilei
să și le apere...
asta a fost strategia ta
iar dincolo de această noapte am pătruns doar eu
și m-am agitat pe zi
dar nimeni nu a știut că mă agit pentru tine...
că de aia mă bucur!

Mirela Predan

martie 2010

Da, știu, știu că vei citi ceea ce scriu eu acum. De aceea și redactez acest text numai pentru tine. Nici nu-l public pe homepage. Acesta este textul meu numai pentru tine. Feed-urile apar oricum. Pentru că alții nu știu cine ești tu și nici nu are rost să afle. Alții nu-mi pot vedea statisticile site-ului. Acelea sunt numai pentru mine. Ești foarte finuț și foarte discret și voi fi și eu la fel. Nu, nu-ți scriu aceste rânduri ca să te descurajez. Dimpotrivă. Îmi place foarte mult și chiar mă bucură faptul că tu găsești că eu aș scrie lucruri interesante. Chiar te rog foarte mult să menții această relație vie și amicală. Din partea mea, cred că ai avut toată aprecierea. Sigur că nu-ți dau numele. Doamne ferește! Ar râde o întreagă planetă de mine! Dar azi am chef de vorbă! Chiar vreau să discut la modul cum nu se poate mai serios cu tine! Să știi că foarte mulți te laudă din interes. Da, bun, nicio noutate! Știai și tu chestia asta! Sigur, am văzut oameni care te apără foarte mult! Pe bani grei, desigur! Știai și tu chestia asta! Nu, nu spun nicio noutate! Te-am rugat și eu ceva, dar te-ai prefăcut că nu știi despre ce e vorba! Oare de ce? Pentru că eu, personal, alt interes decât dragostea pe care i-o port unui amic de-al tău nu am, știi foarte bine! Nu sunt nici naivă, nici ilogică! De aceea îți și scriu acum anumite lucruri. Și te întreb ce-ai de gând? Te întreb sincer, firesc, prietenește, așa cum poate nimeni nu te-a mai întrebat până acum. Oamenii nu au curaj și, neavând curaj, poate că ți-ai dat și tu seama că nimeni nu cred să te mai fi abordat, cel puțin în ultimii ani, astfel. Atât de dezinvolt ca mine. Fără să-ți ceară nimic în schimb pentru ei. Fiind la modul sincer preocupați de soarta ta, pentru tine.

era demult
cu ani în urmă
când porneam într-o călătorie pe care
astăzi o regret
dar în care
am discutat despre tine
și m-am întors
scriindu-ți din autobuz mesaje pe Net
și gândul a început să-mi zburde doar
la tine de atunci
gândul mai îmi zburdă și azi
dar ești tot mai departe și mai rece

nu văd nimic altceva
nu vreau să văd nimic altceva
decât pe tine
m-am întors acasă
și e atât de rece

ieri nu am mai plecat în nicio călătorie
dar au venit ei pe aici
cei cu care discutasem atunci despre tine
dar n-am mai discutat tot despre tine
deși ceva, ceva, am auzit fugitiv de la o masă
și-mi venea să reacționez în stilul meu caracteristic

astă-vară
mama avea două inele din aur în formă de șarpe
aproape identice
dar unul mai mare, unul mai mic
unul pentru inelar, celălalt pentru degetul mic
i le-am cerut
și mi-a zis: "ia-le!"
și mi le-a dat
eu am crezut că-i mama-șarpe cu copilul-șarpe
dar nu era așa
erau șarpele-băiat și cu șarpele fată

zadarnic
azi-noapte am căutat toată noaptea pe sub pat, prin duș, pe sub mochetă, peste tot
șarpele meu fată a cărui încolăcire nu am mai simțit-o pe degetul mic
rebelă ca mine
a fugit
și s-a asuns
și n-a mai vrut să mai știe de mine,
supărată de mine

nu, aș fi putut să-mi iau o sută de inele din aur
nu conta
mă durea că nu aș fi putut să împac
niciodată pe degetul meu doar șarpele-băiat singur
și tu ai rămas singur
și eu am fugit
și doar cei care ne-au despărțit
erau acum pomeniți în încăperea de hotel caldă
tu, nu
și eu m-am supărat
demult, nu de ieri de azi
pe mine,
pe tine
și m-am ascuns să nu mă mai găsești
exact așa, precum șarpele-fată

și noaptea a trecut, odihnă n-am avut
m-am tot gândit la inel,
probabil că și tu te-ai gândit tot la mine

eu n-am venit
eu n-am mai apărut
bosumflată ca un șarpe-fată și rece ca un șarpe-fată
dar,
când să plec definitiv plângând
a apărut inelul
mi-a căzut speriată de gândul
c-aș putea să plec și s-o las
cui s-o las?
a strigat s-o iert și s-o iau și pe ea înapoi cu mine.

mă uit la ei pe degetele mele
și-mi par așa frumoși
încolăciți cuminți, cu unduiri gingașe și ochii din rubine
așa de frumoși cum nu mi s-au mai părut niciodată

revăd aleiele pe ploaie
când veneam la tine
nu, nu mai vreau să te mai văd, să te mai simt aproape, nu mai vreau nimic
timpul trece
totu-i rece
și în jurul vieții mele s-a încolăcit o sârmă ruginită
exact ca un șarpe-băiat
și în jurul tău s-a încolăcit un cablu scorojit
exact ca un șarpe-fată

mă uit pe degetele mele
șerpii din aur tac
ca și cum ar vrea să zbiere suferința noastră
s-au împăcat și ei,
noi încă nu ne-am regăsit
dar am să rămân, să știi, aceeași
tot un șarpe-fată!

Mirela Predan

martie 2010

Anul trecut,
de 1 și 8 martie
am primit flori de la tine
când am ajuns acasă
am scos din bibliotecă o carte și le-am pus la presat
întâmplător se intitula "Mafia și mafioții".

nu te-am mai văzut
din luna martie a anului trecut
și adeseori mi-e dor de atingerea ta speriată de prezența mea
mi-ai dat florile și-ai trecut cât mai repede mai departe
și eu trec
acum
tot mai departe
între tine și nimic
presată
în aceeași carte aleasă întâmplător pentru că avea coperțile mai tari
ce se numește "Mafia și mafioții"
dar oare de ce te-ai speriat așa de prezența mea?

sigur
aș vrea să te mai sperii încă o dată
și să mă măsori
din cap până picioare cu privirea-ți
o intrusă prinsă-n lanțul de himere care apar
abia o dată la patru ani
pentru două luni de zile

și
am prins florile de la tine cu șnur de mărțișor cu tot
(erau galbene și violet)
în cartea despre mafie și mafioți
pe care recunosc că n-am mai recitit-o de atunci
ar despre al cărei conținut am început să vorbesc tot timpul și cu oricine

mi-e dor de prilejul de-a putea să te revăd
măcar atât
cât să mai pun niște flori la presat
și să nu mă mai pun pe mine
însă
văd că ești chiar tu pus în aceeași carte la pesat
și nu vrei să mai ieși de acolo, din păcate
atât pentru mine, cât și pentru tine...

Mirela Predan

martie 2010

De Anul Nou
îmi fac cadou
cadouri mai vechi de-ale mele,
cumpărate tot de mine și nedespachetate
de luni sau poate ani
și îngrămădite prin cotloane de încăpere
două parfumuri, niște rujuri, niște CD-uri
niște inele din argint
știi că sunt drăguțe și sunt fresh?
chiar sunt o surpriză pentru mine

De Anul Nou
îmi fac cadou
toate amintirile cu tine
mă uit prin sutele de poze din acest calculator cu tine
sunt vechi
sunt și de anul trecut tot aici
dar de unele nici măcar nu-mi mai aminteam
și ești atât de frumos în ele
îți stă atât de bine!

De Anul Nou,
îmi fac singură cadou
toate clipele mele pe care ți le-am dedicat tot anul acesta
și anul trecut
și-n anii anteriori
sunt miliarde, miliarde, miliarde de clipe
ce dau năvală
și mă invadează
ce fericită mă simt să petrec Revelionul cu ele!

De Anul Nou
ca și anul trecut,
ca și în 2004
și-n 2005 și probabil ca și-n 2015
îmi fac cadou
aceleași iluzii plăcute
cu tine
iar cu tine
și numai cu tine!

Mirela Predan

decembrie 2009

P.S. Când nu aveți ce face, vă invit să răsfoiți rubrica de "literatură" de pe acest site!

Acest text este un roman. Personajele nu sunt reale, sunt complet imaginare, iar textul va fi publicat în foileton.

În pitorescul sat Ghimpățenii din Deal venea campania electorală. Sigur, ca de obicei, se găsiseră o sumedenie de gură-cască, oameni simpli, care să-i susțină cu entuziasm fie pe Ștefan, fie pe Gheorghe. Unii doreau asiduu schimbarea, pe care, credeau ei, numai Ștefan o putea aduce, alții, desigur doreau continuitatea prin Gheorghe. O sumedenie de prostii, de armaghedoane circulară, unii consumatori de alcool se luară și la bătaie la cârciuma din sat între ei, fiecare susținându-și candidatul pentru Primărie. Fuseseră făcute afișe mari și luminoase, care stricau peisajul natural pe acolo, hoții satului participau și ei asiduu la campanie: Ion și Dumitru de partea lui Ștefan, Marin de partea lui Gheorghe. Și veni și ziua alegerilor. Unii votară cu unul, ceilalți cu altul. Cei de la Poliție, care în mod normal trebuiau să asigure lipsa oricărei fraude, își ziseră că ei s-au săturat de Gheorghe și conveniră să facă o fraudă uriașă în favoarea lui Ștefan. Zis și făcut, bineînțeles că se trecu la numărătoarea voturilor. Și se numărară voturile uite așa: un vot pentru Gheorghe, la coșul de gunoi, un vot pentru Ștefan, valabil, un vot pentru Gheorghe, valabil, un vot pentru Ștefan valabil, un vot pentru Gheorghe, din nou la coșul de gunoi, un vot pentru Ștefan valabil și tot așa. Până când, cu o astfel de fraudă masivă, învingător fu declarat Ștefan, chit că Gheorghe obținuse mai multe voturi, dar nimeni nu trebuia să afle chestiunea această că era cu jale mare.

Acest text este un roman. Personajele nu sunt reale, sunt complet imaginare, iar textul va fi publicat în foileton.

Pe o frumoaasă colină, într-un cadru cum nu se poate mai pitoresc și mai romantic, se înălța falnic satul Ghimpățenii din Deal, cu bune și cu rele. Cu oameni proști, dar cumsecade, cu oameni proști și răi, cu oameni inteligenți, cu de toate. Zona era mirifică, absolut celebră pentru peisajul său natural de excepție, iar râul Ghimpățeni străbătea molcom partea de nord a localității. Casele erau obișnuite, unele mai bogate, altele mai sărăcăcioase, oamenii erau calzi și primitori, dar în acest sat exista și o mică bandă infracțională, care își desfășura activitatea pe șest, deosebit de periculoasă. Din bandă făceau parte mai multe persoane, Ion fiind cel mai tare dintre ei toți. Cu o avere uriașă, principala sa îndeletnicire fiind furatul de găini, dar și de pământuri, Ion era cel mai puternic și nimeni nu știa cu ce se ocupă el și ce face, toată lumea crezând că e un bun gospodar și că de aia are. Pe lângă Ion, mai exista și Dumitru, cunoscut drept hoțul satului și marginalizat de către toată lumea, deoarece el chiar fusese prins în numeroase rânduri la furat și se scandalizaseră cu toții.

O întreagă lume, cu persoane noi, cu fețe noi mi se arată în cale
și fiecare mă ademenește cu câte ceva nou și atât de pasionant
mă uit în dreapta, în stânga, la picioarele mele
și mii de guri îmi spun câte ceva
de fiecare dată
și mii de ochi albaștri mă privesc fie senini, fie somnoroși, fie încruntați
și mii de zâmbete sau lacrimi mă înconjoară
numai că sunt eu, doar eu,
și o singură oglindă ciobită ce mă reflectă distorsionat de fiecare dată
ea îmi ține de urât
în garsoniera mea în care locuiesc sigură
și adorm pe câte zece perne într-un foarte mare pat deodată

uneori
cu mine însămi
prin casă
mă mai cert
și zbier atât de tare la propria mea minte
de se trezesc toate aceste cioburi reflexive din somnul lor nefiresc
dar îmi place
tot aici rămân,
veșnic la același calculator la care lucrează mii și mii de ochi albaștri - ochii mei -
și adesea mă înjur singură

Dar numai îndrăznește să mai intri iar aici
chiar dacă uneori te mai și chem
că jur să pun toată acestă armată de mine însămi pe tine ca pe-o
haită dezlănțuită
aici, tu nu mai ai ce căuta
adio!

Mirela Predan

octombrie 2009